
Cel mai mare festival din țară destinat jocurilor de societate cu
INTRARE GRATUITĂ! Zone de joacă, ateliere, expoziție de artă și multe altele! [ bgcon.ro ]
O vacanță care aduce împreună cât mai mulți iubitori ai jocurilor de societate într-o locație superbă la o săptămână plină de jocuri, concursuri, premii și activități în aer liber! [ bgcamp.ro ]
Singurul site de știri dedicat promovării jocurilor de societate și a proiectelor dezvoltate de comunitate. Recenzii de jocuri, interviuri cu designeri de jocuri și ultimele știri din lumea jocurilor de societate. [ gazetajocurilor.ro ]
De-a lungul anilor ne-am implicat cu pasiune în multe inițative de promovare a hobby-ului prin proiecte proprii sau ale partenerilor cărora le mulțumim că lucrează alături de noi. Am inițiat discuții între companii mari de profil din alte țări, am adus designeri de renume internațional în România și am ajutat la dezvoltarea jocurilor și conținutului dedicat comunității din România. Vă așteptăm pe Board Games Romania, cel mai mare grup de Facebook dedicat jocurilor de societate din țară!
Dacă ești fan board games și crezi în ceea ce facem poți completa în 30 de secunde, fără niciun cost, formularul de mai jos și de restul ne ocupăm noi (îl depunem, etc.), nici nu va trebui să te contactăm (deși ne-ar face plăcere să ne cunoaștem cândva și să îți mulțumim🙂). În urma depunerii, 3.5% din impozitul pe care îl plătești la stat o să fie automat redirecționat către noi.
Dacă lucrezi într-o companie care crede în puterea conexiunii umane, haide să colaborăm! Companiile plătitoare de impozit pe profit pot redirecționa o parte din acesta către asociația noastră. Apreciem foarte mult susținerea voastră și suntem mereu deschiși să organizăm activități interactive dedicate partenerilor. Scrie-ne la contact@zilelejocurilor.ro!
ASOCIAȚIA CULTURALĂ ZILELE JOCURILOR este o asociație non-profit și toate fondurile strânse merg către proiectele asociației.
Am dezvoltat și produs mai multe jocuri pentru companii, asociații non-profit și proiecte proprii.
Asociația eLiberare este o mișcare socială împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România. Am dezvoltat împreună jocul Loverboy, un joc de deducție socială, menit să fie jucat în școli și centre de plasament pentru a exemplifica într-un mod interactiv tehnici de manipulare și pentru a educa grupul cum să le detecteze și să se apere de acestea.
Leviatan Group este un grup de companii care ne-a contactat căutând să își promoveze valorile intern către proprii angajați cât și către parteneri. Am conceput Tandem, un joc semi-cooperativ în care trebuie să colaborezi cu ceilalți pentru a merge în expediții care reflectă aceste valori, însă victoria aparține celui care reușește să-și echilibreze cel mai bine eforturile.
Raftul Jocurilor l-am dezvoltat în cadrul evenimentului Zilele Jocurilor pentru a fi oferit gratuit participanților care au achiziționat jocuri de la partenerii din zona de târg. În încercarea de a organiza seara de joacă perfectă, jucătorii se întrec în a aduna primii jocuri (prezente de altfel în cadrul târgului) potrivite grupului lor de prieteni.
Am conceput de la zero jocuri care apropie oamenii, mistere de tip Escape Room care pun mintea la contribuție și activități interactive care nu se termină odată cu evenimentul — multe dintre jocurile noastre rămânând în casele participanților sub formă de amintiri interactive. Am organizat multe concursuri și inițiative creative, suntem mereu pregătiți să inventăm noi moduri prin care să aducem oamenii împreună la masa de joc.
Alege locul pe hartă (poți trage de marker pentru a-l muta) și completează detaliile de mai jos.